Istoricul localităţii

Localitea Dumbrăviţa a fost atestată documentar în anul 1411sub denumirea Dobrawycha fiind menţionată în continuare de mai multe ori, cu acelasi nume, cu mici modificări, în 1491 Dobrawyosa, în 1566 Dobrawycza, iar în 1601 Dobravicza.

Pe acest teritoriu nu au fost organizate cercetări arheologice.Cu ocazia săpăturilor la diverse lucrări s-au găsit urme care au scos la lumină dovezi de existenţa a vieţii. Au fost găsite urme din neolitic ca: unelte, oase, cesturi de crramica, locul şi vetrele cuptoarelor folosite de olari, dar care nu s-au păstrat pentru ca nu s-a acordat o importanţă cuvenita. La fel au mai fost găsite zgura şi silex, resturi scoase la iveală şi aduse de apă, ceea ce dovedeşte că în vechime locuitorii din împrejurimi se ocupau şi cu mineritul. 

Oamenii la început trăiaudin culegerea fructelor sau a rădăcinilor  de plante hrănitoare, pe care natura le punea la îndemâna lor, iar mai tarziu din vânătoare şi pescuit. La sfârşitul acestei epoci, are loc prima mare diviziune a muncii, constând în deprindera triburilor de păstori şi cele de agricultori. Din cauza caracterului încă rudimentar al producţiilor, cultivarea plantelor şi cresterea animalelor nu se putea realiza decât de întreaga colectivitate, care avea gospodărie comună. 

Mai târziu, în epoca metalelor,oamenii au învăţat să obţină şi să prelucreze  metalul, obţinând din el unelte. Au descoperit mai întâi aramă, iar mai târziu bronzul şi în cele din urmă fierul. Odată cu răspândirea şi folosirea fierului s-a realizat un progres în domeniul forţelor de producţie. Principala ocupaţie a oamenilor era agricultura, fiind folosit plugul din corn de cerb.
 
Urmeîn apropierea localităţii Dumbraviţa care dovedesc existenţa pe aceste meleaguri a unor aşezări ale strămoşilor noştri au fost descoperite la Suciu de Sus, Vad, Baia Mare, Miresul mare etc.
 
Izvoarele scriseamintesc pentru prima data de geto-daci în 514 i.e.n., pe aceste meleaguri decoperirile arheologice confirmă că populaţia geto-dacă locuia pe acest teritoriu de mai multă vreme. Pe lângă factorul local pe teritoriul ţării noasre trebuie  amintită şi influenţa factorului tracic, grec, roman, iar în Transilvania în special al celui celtic asupra populaţiei geto-dace.
  
De la celţii băştinaşi,dacii au învăţat meseria olăritului. Convieţuirea strânsa între celţi şi daci au avut implicaţii în dezvoltarea culturii de materiale autohtone, în mersul lor ascendent. Dacii au preluat de la celţi nu numai roata olarului, ci şi  procedeele de extragere şi prelucrare a fierului. Celţii s-au amestecat cu localnicii şi au dispărut.      

Urmele dacilor maramureşeniau reiesit cu ocazia săpăturilor efectuate în anii 1964-1965 la Onceşti lângă Sighet pe dealul numit Cetăţuia care atestă prezentarea unei aşezări de crescători de animale, este prima aşezare dacică descoperită prin săpături arheologice pe teritoriul Maramureşului. Cealaltă dovadă de aşezare dacică este descoperită în Miresu Mare în 1938 de un detaşament militar care execută lucrări genistice. A fost găsit un vas mare de lut care conţinea aproape 1000 de monede de argint din timpul lui Filip al II-lea, şi câteva exemplare din timpul lui Alexandru Macedon.